M-am trezit intr-o zi, buimaca de uimire. Realizasem cat timp din viata cautasem perfectiunea. Am uitat sa privesc adanc lucrurile marunte, oamenii care par simpli. Cautasem perfectiunea, crezand ca o gasesc in sabloanele mintii mele. Asteptam un barbat destept si neinteles, speram sa-l gasesc pe Catul Bogdan din Lorelei. Ma simteam inca de la 14 ani doamna Bovary …
Uitasem sa ma intorc la esenta mea, mi se pareau prea banale gesturile marunte si gandurile simple. Asteptam … sa vina acea fericire complicata peste mine, sa simt cum ma invaluie.
Am trait sute de dezamagiri, fabricate dintr-o minte care se vroia complicata. Eram unica. Eu, acea femeie care cauta perfectiunea. Pana intr-o zi … a venit ca oricare urmatoare dezamagire. Si am descoperit cum au inebunit salcamii.
Acum, ma uit plina de compasiune la toti cei ce cauta perfectiunea, la toti cei ce vor sa para deosebiti. Le privesc mastile care ascund nefericire si frustrare. Le simt dorinta aprinsa da a parea altfel, deosebiti. Jocul obositor de a se construi mai complicat decat viata. Si le reamintesc ceea ce e adanc in ei - ”daca schimbi felul in care faci lucruri obisnuite dai voie omului nou sa creasca in tine.” P. Coelho
Da, citesc Coelho si-l ador. Nu mai vreau carti seci, scrise complicat. Imi place, asa comercial cum este catalogat. Ma cutremur la Tudor Gheorghe mai mult decat la o o formatie ”grea”, pentru ca de aici sunt eu.
Sunt eu, Cristina. Nu-mi pasa daca ceea ce fac e deosebit si interesant pentru ceilalti. Nu conteaza daca prietenii si oamenii mei dragi sunt catalogati speciali, dupa trand-uri. Sunt eu, m-am intors acasa. Nu mai caut perfectiunea. Traiesc ceea ce-mi ofera viata. Acum, fericirea ma impresoara din cand in cand, ca un vant cald de primavara.